Partidul cancelarului Angela Merkel consideră „inacceptabilă” cererea CE privind acordarea de indemnizații imigranților

Partidul cancelarului Angela Merkel consideră inacceptabilă cererea CE privind acordarea de indemnizații imigranților
Publicat: 11/01/2014, 15:46
Actualizat: 29/03/2019, 11:24

Lideri ai Uniunii Creștin-Democrate (CDU), partidul cancelarului Angela Merkel, consideră „inacceptabil” avertismentul Comisiei Europene privind necesitatea acordării indemnizațiilor sociale imigranților veniți din state membre UE, informează AFP.

„Poziția Comisiei Europene este total inacceptabilă”, a declarat liderul grupului parlamentar al CDU, Volker Kauder, citat de cotidianul Bild.

„Dacă ne va fi impus acest punct de vedere, probabil va exista un aflux considerabil de persoane care vor veni în Germania doar pentru a încasa pachetul social Hartz IV”, venitul minim garantat, a adăugat Kauder.

„Dar acesta nu a fost niciodată obiectivul liberei circulații a cetățenilor în spațiul UE. Încă o dată, Comisia Europeană pare să nu analizeze consecințele pozițiilor sale”, a adăugat oficialul german.

Și vicepreședintele CDU, Armin Laschet, a criticat Bruxellesul. „Există un principiu european conform căruia doar cei care au cotizat au dreptul la indemnizații. Trebuie să menținem acest principiu, altfel toată lumea va căuta sistemul social cel mai avantajos”, a spus Laschet, citat de Süddeutsche Zeitung.

Comisia Europeană a avertizat Germania că trebuie să acorde indemnizații de șomaj europenilor care nu și-au găsit loc de muncă, scrie Süddeutsche Zeitung, care a obținut un document al CE transmis Curții Europene de Justiție. Juriștii Executivului european susțin, în poziția transmisă Curții Europene de Justiție (CJUE), că excluderea europenilor de la ajutoarele sociale nu este conformă cu dreptul comunitar.

Totuși, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a dat asigurări că Bruxellesul nu vrea să oblige Berlinul să plătească indemnzații sociale străinilor din UE. „Vreau să fie clar că insinuările și criticile conform cărora Comisia Europeană ar vrea să constrângă Germania să ofere ajutoare sociale tuturor cetățenilor UE care nu au loc de muncă aflați pe teritoriul german sunt false”, a subliniat oficialul CE.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să...
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?